Dumezeu îşi va face cunoscută voia Lui cea Sfântă şi în vieţile celor răscumpăraţi. Aşa cum Pavel le spunea creştinilor din Roma că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor.
Diferenţa dintre un om născut din nou şi unul neregenerat este la fel de mare ca şi universul fără lumină. Numai Duhul Sfânt care produce naşterea din nou poate să aducă ordine morală în inimile oamenilor.
Expresia „iată că toate lucrurile s-au făcut noi” 2Cor 4.6 este comentat în felul următor de Floyd V.Filson în credinţa în părtăşia şi slujirea creştină a lui Cristos, a sosit vremea noii şi corectei relaţii şi vieţi cu Dumnezeu prin Isus Cristos.
Creştinismul este religia care nu s-a oprit la un singur popor ci este pentru toate naţiunile. Răscumpărarea din partea lui Dumnezeu are în vedere un popor care să fie devotat Lui. Biserica nu trebuie să fie indiferentă la tot ceea ce se întâmplă în lume. Ea trebuie să fie interesată de ultimele descoperiri pentru ca să sporească bunăstarea fizică şi mentală a umanităţii, dar acest lucru să nu se întîmple prin punerea în umbră a Domnului Isus. Deşi Biserica trebuie să fie revoltată din cauza unor nedreptăţi din partea statului dar nu trebuie uitat că Dumnezeu a rânduit guvernarea civilă şi că Biserca trebuie să exprime prin cuvânt şi faptă standardele morale ale lui Dumnezeu.
Unii evanghelici minimalizează importanţa expunerii ineranţei, inspiraţiei sau autorităţii Bibliei.
Ceea ce doreşte Dumnezeu este ca inima omului să-L cunoască şi să-L asculte pe Dumnezeu. Devotamentul faţă de Dumnezeu este descris prin termenii moarte faţă de lume şi naştere în Hristos. În comunitatea lui Dumnezeu nu există discriminare ci prin devotamentul lor trebuie să îmbogăţească familia creştină mondială.
Scrierile Apostoluli Pavel asociază adevărul lui Dumnezeu cu puterea transformatoare a răscumpărării divine. În 1Tesaloniceni el declară că evanghelia a fost predicată „cu putere cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală” Răspunzând evangheliei tesalonicienii au transmis mai departe evanghelia şi s-au întors de la idoli. În epistola către efeseni accentuează Cuvântul transformator şi Duhul transformator (2.5). În 2 Timotei 3.14-16 accentul este pus atât pe Cuvânt cât şi pe faptă. Scopul adevărului lui Dumnezeu este sfinţenia.
Conceptul biblic despre chip apare în Genesa în Coloseni în legătură cu înoirea morală de către Duhul Sfânt a păcătosului, în Ioan când vorbeşte despre restaurarea completă a Chipului lui Hristos. Omul a pierdut din chipul lui Dumnezeu datorită căderii în păcat a primilor oameni. Dar planul lui Dumnezeu de răscumpărare aticipează cu îndurare recrearea omenirii chinuite de remuşcări după chipul Răscumpărătorului încarnat şi deja glorificat.
Căutând să dea naştere unei moralităţi creative nişte umanişti din secolul XX s-au simţit obligaţi să-L „discrediteze” pe Isus. De exemplu ei încearcă să să dovedească că Isus a fost în favoarea violenţei, referindu-se la episodul: Curăţirea Templului. Pentru că Isus nu a fost căsătorit nu poate să ne slujească ca model moral celor care sunt căsătoriţi.
Isus a vorbit despre prezenţa permanentă a Duhului şi că El locuieşte în viaţa ucenicilor, ceea ce reprezintă o relaţie intimă ce depăşeşte era precreştină.(Ioan 14. 16-17)
În lipsa unei teologii articulate, mişcarea carismatica poate să fie în paralel cu ceea ce ne învaţă Biblia. Pericolul este mai puţin evident când evanghelicii adaugă interesul pentru Duhul Sfânt, bineînţeles dacă au o doctrină corectă despre Duhul Sfânt. Duhul creează păcătoşilor o gândire care laudă adevărul lui Dumnezeu şi stimulează împlinirea voii lui Dumnezeu. Duhul este cel care oferă puterea de a avea o viaţă evlavioasă şi de a învinge ispitele.
Biblia face o distincţie între sfinţire şi simpla justificare legală (Rom 8.1-7) precum şi în cazul sfinţirii şi glorificării viitoare (Rom 8.23). Noi trebuie să umblăm în Duhul (Gal 5.16) pentru că el schimbă încontinuu viaţa poporului şi o va face până şi transformarea escatologică finală care ne conferă Chipul lui Hristos( 1Ioan3.2-3
Epistola către Evrei prezintă interioritatea spirituală ca normă pentru actuala eră a Bisericii. Promisiunile date de Dumnezeu în noul legământ sunt:
1. legile lui Dumnezeu vor fi o călăuză interioară
2. Dumnezeu şi poporul lui vor aparţine indisolubil unul altuia
3. cunoaşterea lui Dumnezeu va fi o realitate interioară universală (Evrei 8.11)
4. iertarea păcatelor va fi completă (Evrei 9.15-17)
Promisiunea „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor” Ier 31.34 înseamnă că legea şi dragostea sunt unite şi împlinirea voii lui Dumnezeu cu bucurie.
Harris Murray comentează cuvintele apostolului Pavel sublinid discontinuitatea dintre cele două ordine si „noutatea” persoanei în Hristos, dar în alte contexte sugerează coexistenţa celor două ere prezentă şi viitoare. Numai în eternitate vom putea cunoaşte deplin divinitatea.
Creştinul nu are nici o garanţie că va fi scutit de suferinţă aici pe pământ. În Noul Testament se poate observa că în această viaţă creştinul are parte mai degrabă de suferinţă decât de succesul prestigiul lumii. Problemele de pe acest pământ ne fac să ne dorim mai mult revenirea Domnului Isus.
Versetul „Voi fiţi dar desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” Matei 5.48. Unii îl interpretează în favoarea existenţei unei posibilităţi de a fi perfecţi, fără păcat. Deşi teleios poate să fie tradus prin perfect, Isus aşteaptă ca ucenicii lui să fie drepţi sau corecţi. R Schippers dă cuvântului teleios sensul de adult. Termenul pare să includă atât plinătatea caracterului cât şi plinătatea escatologică promisă şi conferită unei persoane. În Septuaginta ca şi în greaca seculară teleios semnifică fără pată şi de asemenea „complet”
NT pune accestul că Dumnezeu are pretenţia ca întreaga fiinţă să fie închinată Lui.
Pe ologul din Betesda, Isus îl întreabă „Vrei să fi întreg?”Ioan 5.6 şi în v 14 îi spune „Iată eşti făcut întreg”. Isus a fost cel care a căutat pe oameni şi îi făcea ca să fie dedicaţi în întregime.
Pentru evrei Dumnezeu era medicul suprem care avea pe om în grija Sa şi considerau că rugăciunea este principalul instrument al vindecării.
Evanghelicii fac vindecări prin credinţă, dar greşesc atunci când nu insistă asupra faptului că vindecarea trupească în sens deplin va fi în ziua învierii. Este greşit să credem că Dumnezeu nu a vindecat din pricina puţinei credinţi. Miracolele făcute de Isus promovează repunerea păcătosului în părtăşie cu Tatăl.
Interesul ştiinţific din se canalizează numai înspre fizicul pur şi înspre mental, problemele mai profunde ale naturii umane sunt lăsate neatinse. Nu trebuie să dispreţuim progresul ştiinţific ci să ne punem întrebarea dacă acest progres la făcut pe om mai înţelept, mai bun şi mai fericit. Aplicarea greşită a ştiinţei a produs valuri uriaşe de cruzime şi crime.
Pentru omul care citeşte Biblia, Isus Hristos rămâne pentru totdeaua singurul ideal moral şi spiritual al naturii umane.
Revelaţia Biblică declară clar că practicile homosexuale sunt o ofensă la adresa lui Dumnezeu, un păcat care violează etica sexuală a creaţiei.
Tim LaHaye îndeamnă la intesificarea presiunilor legale împotriva homosexualilor, dar Bivlia subliniază că creştinii sunt datori să arată dragoste faţă de toţi oamenii.. Scanzoni şi Mollenkott resping faptul de a considera homosexualii anormali şi conturează o „etică creştină homosexuală”.
Într-o vreme în care femeile erau condamnate la îndatoriri gospodăreşti, iar preocupările intelectuale erau rezervate bărbaţilor, este remarcabil că Apostolul Pavel stipulează că ele trebuie să înveţe în tăcere, adică trebuie să fie învăţate.(1Timotei 2.11, 1Cor 14.35). În mişcarea creştină timpurie femeile erau acceptate în funcţii de conducere: ficele lui Filip erau profetese(F.A. 219), femeile slujeau ca diaconiţe (Rom 16.1-3), Priscila lucra la vestirea Evangheliei alături de Aquila. Pavel declară că sexele sunt egale în relaţia lor cu Dumnezeu(Gal. 3.28)
Cele mai îndrăzneţe prezentări ale omului nou nu numai că îl înlocuiesc pe Dumnezeu, dar consideră că sinele neregenerat este el însuş dumnezeu. Moderniştii au reţinut „naşterea di nou” ca pe o expresie pentru a descrie integrarea sinelui discordat. Ei spun că naşterea din nou a fost dobândită prin urmarea lui Isus ca exemplu moral, dar au respins credinţele supranaturale. Unii au trasformat creştinismul într-o proptă pentru realizarea sinelui, folosindu-se de Biblie. Concepţia de promovare a sinelui se intersectează cu porunca creştină de a renunţa la sine.
Psihologia modernă substituie sinele uman în locul lui Dumnezeu; ea ocoleşte necesitatea refacerii spirituale şi morale a sinelui neregenerat. Modalitatea corectă de ieşire din „problema sinelui” nu este renunţarea la sine ci mai degrabă răscumpărarea sinelui de Cristos.
