Numai Dumnezeul autorevelat al Bibliei poate să ne autorizeze să vorbim cu certitudine despre existenţa Lui, despre natura şi viaţa Lui personală.
Wiliam de Occam şi nominaliştii au considerat că atributele obişnuite referitoare la Dumnezeu nu au o bază obiectivă în natura divină şi sunt doar nişte nume pe care le aplicăm în mod subiectiv divinităţii. De această concepţie a fost influenţat Schleiermacher, care tratează atributele lui Dumnezeu şi consideră că enunţurile despre perfecţiune divine sunt distincţii subiective în sentimentele noastre faţă de Dumnezeu.
Augustin afirmă că atributele lui Dumnezeu sunt identice cu esenţa Lui divină; el concepe esenţa divină ca fiind plinătatea existenţei care include eternitatea, binele, înţelepciunea şi alte perfecţiuni.
Toma d’Aquino a spus că noi putem cunoaşte existenţa lui Dumnezeu, dar nu şi esenţa Lui. El susţine că noi putem cerceta fiinţa şi activitatea lui Dumnezeu în mod separat. Toma d’Aquino îşi propune să stabilească existenţa lui Dumnezeu ca şi ens realissimum (cea mai reală fiinţă).Formă extremă a acestei teorii a fost susţinută de Gilbert de la Porree care a făcut dintincţia între esenţa lui Dumnezeu şi „Dumnezeu Însuşi”.
Premisa lui Aquino este că deşi revelaţia ne informează ce este Dumnezeu, raţiunea generală poate să stabilească faptul că Dumnezeu este separat de ce este Dumnezeu.
Carl Barth insistă pe existenţa lui Dumnezu şi atributele Lui numai pe baza descoperirii divine de Sine. El preferă să vorbească despre „realitatea” lui Dumnezeu decât despre „fiinţa” Lui, pornind de la premisa că „realitatea” nu implică separarea fiinţei şi acţiunii, ci păstrează o unitate a esenţei şi revelaţiei. Barth scrie: „Tot ce putem cunoaşte despre Dumnezeu, conform mărturiei Scripturii, sunt actele Lui.
Ceea ce înţelegem prin esenţa sau natura lui Dumnezeu este o unitate personală vie de proprietăţi şi de activităţi. Dumnezeu nu este o substanţă distinsă în mod esenţial de proprietăţile sau de atributele lui psihice. Perfecţiunile care constituie esenţa singurului Dumnezeu viu sunt ceea ce pe baza revelaţiei de Sine divine numim atributele lui Dumnezeu. A explica atributele lui Dumnezeu înseamnă a explica natura Lui. Activităţile sunt calităţile sau atributele divine ale lui Dumnezeu.
Teologia evanghelică insistă asupra simplităţii lui Dumnezeu. Prin aceasta, ea înţelege că Dumnzeu nu este compus din părţi; El nu este o colecţie de perfecţiuni, ci un centru de activitate caracterizată de toate perfecţiunile Lui distincte. Atributele divine sunt calităţi adunate pentru a produce un compus.
Francis Pieper subliniază că atributele sunt identice cu esenţa divină. Fiecare atribut interpretează toate celelalte atribute ale naturii lui Dumnezeu şi nu este posibil nici un contrast sau conflict între ele. Înţelepciunea lui Dumnezeu este omnipotenţa Lui, omnipotenţa lui Dumnezeu este dreptatea Lui. Bavinck afirmă „Atributele lui Dumnezeu nu diferă de esenţa Lui, nici unele de altele.” Deci atributele sunt identice cu esenţa divină şi slujesc la definirea naturii lui Dumnezeu.
Pentru Kant, Dumnezeu este o idee euristică (serveşte la descoperirea unor cunoştinţe noi); pentru deişti, el este un creator retras acoperit de onoruri, care nu se angajează în nici o activitate răscumpărătoare.
Teologii conservatori, care fac distincţie între cadrul atributelor lui Dumnezeu între cele care sunt identice cu esenţa divină şi cele care se pare că nu sunt identice cu fiinţa divină, dar sunt oare cum sprijinite pe substratul divin.
S-au propus diferite atribute divine de bază: dragostea, adevărul, omnipotenţa, infinitateta, personalitatea, raţiunea, bunătatea, perfecţiunea morală. Toate atributele lui Dumnezeu sunt identice cu esenţa Lui. Nu trebuie să înălţăm atributele preferate printr-o prezentare partizană, ci să Îl înălţăm pe Dumnezeu care trăieşte în unitate cu toate perfecţiunile Lui. Barth şi Brunner încearcă să evite ideea unei Fiinţe abstacte punând accentul asupra unui Dumnezeu care se revelează confruntanţial pe Sine.
Scriptura reprezintă atributele lui Dumnezeu ca şi unitate vie. Berkhof scrie: „Fiinţa lui Dumnezeu este caracterizată de o adâncime, o plinătate, o varietate, şi o glorie cu mult dincolo de înţelegerea noastră, iar Biblia o prezintă ca pe un întreg armonios, glorios, în afara oricărei contradicţii inerente”
Cunoaşterea atributelor divine ale lui Dumnezeu, la fel ca şi a numelor proprii divine implică cunoaşterea esenţei intime a lui Dumnezeu.
Dumnezeu revelează tot ce este necesar să ştim pentru a-I sluji cu adevărat în ascultare şi pentru a comunica binecuvântările răscumpărării în această viaţă şi în cea viitoare
Doresti sa primesti prin email urmatoarele recenzii de Carl Henry? inscrie-te prin email in partea stanga sus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu