In articolul precedent am scris o recenzie despre atributele lui Dumnezeu din cartea Autoritate si Revelatie de Carl Henry. Acum postez alta recenzie despre Personalitatea lui Dumnezeu.
Spinoza atribuie gAndire sistemului naturii. Aceastei personalitati îi atribuie numele de Natura sau Dumnezeu. Spinoza nu crede într-o doctrina a creatiei, de aceea ipotezele lui nu fac altceva decAt sa puna semnul egalitatii între fiinta lui Dumnezeu si fiinta Universului.
Unii filosofi sustin ca sinele este o parte dintr-o „Minte Absoluta”. Borden F.H. Bradley respinge ca sinele este un principiu inadecvat al multiplicitatii în unitate pe baza ca sinele reclama relatii contradictorii.
Existentialistii, adeptii idealismului absolut si ai personalismului resping conceptia subsatntiala despre Dumnezeu. Filosofia procesului a respins o metafizica a substantei în favoarea conceptiei unui singur nivel al realitatii. Aceasta schimbare nu a oferit o alternativa consecventa la naturalism. În urma metodei de analiza a sinelui personalistii vad constiinta si personalitate, iar Bradly a afirmat ca gaseste un Absolut impersonal.
Filosofia si teologia din secolul XX-lea au afirmat ca o conceptie despre Dumnezeu reclama categoria personalitatii. Aceasta se bazeaza pe faptul ca religia pura este legata de personalitatea lui Dumnezeu.
Kant a trezit interesul pentru cercetarea unui Dumnezeu personal, în timp ce a respins cunoasterea metafizica rationala.
Teoria lui lui Knight Dunalp sustine ca pe masura ce religiile devin mai vechi ele merg tot mai mult spre impersonalism în doctrina lor despre Dumnezeu. Aceasta teorie cade pentru ca istoria si experienta nu le valideaza. Omul a creat zei dupa chipul animalelor, plantelor si omului si le-a atribuit trasaturile specifice ficaarei fiinte. Dunalp considera ca personalitatea nu este un lucru esential pentru Dumnezeu si divinitatea este dispensabil pentru religia esentiala.
ComentAnd despre personalitatea lui Dumnezeu A.C. Knudson crede ca personalitatea este mai presus decAt putem noi întelege.
GAndirea neevanghelica si-a bazat argumentul în favoarea personalitatii lui Dumnezeu, . Royden este foarte ferm în a declara în favoarea personalitatii lui Dumnezeu, facAnd referire la personalitatea umana. Bradley a aratat slabiciunea încercari dea deduce personalitatea divina din personalitatea umana. El insista ca pentru a ajunge la Absolut trebuie facute numeroase operatii de scadere si adunare încAt rezultatul devine o problema, adica termenul sine.
Barth considera ca adevarata fiinta care are personalitate este Dumnezeu nu omul.
Ebner considera ca realitatea personala a lui Dumnezeu poate fi înteleasa numai în cadrul unei relatii personale. Brunner insista asupra asemanarii omului cu Dumnezeu, pentru a pastra rolul revelatiei generale cAt si revelatia speciala.
Crestinismul este întemeiat pe realitatea Dumnezeului obiectiv trascedent si personal. Daca Dumnezu nu exista rezulta ca nu exista adevar, etern, porunca divna, atunci existenta umana ar fi doar un accident cosmic. Dumnezeu Bibliei este Dumnezeul care se reveleaza pe sine.
Crestinismul a atribuit personalitate divinitatii datorita descoperirii din partea lui Dumnezeu a naturii Lui.
Biblia îl arata pe Dumnezeu ocupAndu-se personal de omenire înca de la începutul rasei umane.
Robinson respinge credinta într-un Dumnezeu personal, argumentand ca o asemenea credinta apare ca si „percepere a unei raelitati relationale”. Dumnezeu este descris corect ca fiind personal din cauza ca ca este cea mai apropiata metoda de descriere este „relatia personala pura”
Vechil si Noul Testament aplica numele de Tata naturii lui Dumnezeu (Is 64.8, Ps 103.13). Isus a dat o profunzime conceptiei iudaice despre Dumnezeu ca Tata.
Will Horden subliniaza ca notiune de Dumnezeu personal a fost sustinuta de catre reformatorii protestanti si înainte de ei de Augustin.
Numai revelatia biblica a lui Dumnezeu poate sa Se împotriveasca factorilor care pun în discutie valoarea obiectiva a personalitatii divinitatii
Julius Kaftan declara ca personalitatea divina este superioara dragostei. Ritschl considera ca dragostea este mai importanta decAt personalitatea divina. T Haering declara ca ar opta pentru în favoarea dragostei divine. Knudson foarte bine remarca prin afirmatia ca fara personalitate dragostea ar fi o abstractie.
Bavink considera ca este necesar sa vorbim si despre fiinta lui Dumnezeu pentru a face distinctie între natura lui Dumnezeu si cele trei modalitati ale subzistentiei sale. El afirma ca în Biblie nu este afirmat despre fiinta lui Dumnezeu, aceasta o deducem din atributele lui Dumnezeu. Bavink considera ca cel mai mare atribut a lui Dumnezeu este esenta absoluta
Evanghelicii îl descriu pe Dumnezeu ca pe o fiinta personala. Personalitatea este considerata nu numai drept cheia realitatii ultime, ci si însasi esenta ei. Crestinismul accepta atAt personalitatea lui Dumnezeu cAt si personalitatea în Dumnezeu. Crestinismul evanghelic identifica personalitatea divina în termenii întelegerii vointei. Dumnezeu este persoana transcendenta care traieste, vorbeste, actioneaza si îsi manifesta vointa si natura. De aceea cea mai adecvata descriere a Lui este aceea în termenii personalitatii divine.
Dumnezeu este angajat într-o comunicare interpersonala continua cu creatia Sa. Activitatea aceasta este fiintanesentiala a lui Dumnezeu în activitatea tripersonala.
Nu uita de concurs( vezi partea stanga sus)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu