Importanta rugaciunii in slujire

Importanta rugaciunii in slujire este revelata prin modelul lui Isus Hristos care a venit nu ca să I se slujească, ci ca să slujească (Matei 20:28; Marcu 10:45); verbul folosit în textele acestea este diakonein, care sugerează ceva asemănător cu servitul la masă şi ne aminteşte de împrejurarea când El a spălat picioarele ucenicilor Lui (Ioan 13:4 ş.urm.). Este semnificativ că la prima ordinare consemnată pentru slujirea creştină, se afirmă că scopul acestei lucrări este „slujirea la mese" (Faptele Apostolilor 6:2); şi acelaşi cuvânt este folosit în acelaşi capitol (v. 4) pentru a descrie slujirea prin cuvânt exercitată anterior de către cei doisprezece apostoli[1]. Slujitorul lui Cristos, urmând exemplul Stăpânului lui, îndeplineşte o slujbă umilă dar plină de dragoste pentru nevoile umanităţii în general, în acelaşi duh în care îngerii (Matei 4:11; Marcu 1:13) şi femeile (Matei 27:55; Luca 8:3) L-au slujit pe Domnul pe pământ. Se recunoaşte că o astfel de slujire este făcută pentru Hristos în persoana celor nevoiaşi (Matei 25:44); ea este adresată cel mai adesea sfinţilor (Romani 15:25; 1 Corinteni 16:15; 2 Corinteni 8:4; 9:1; Evrei 6:10); dar este o slujire reciprocă în cadrul părtăşiei în trupul lui Cristos (1 Petru 4:10) şi, la fel ca slujirea Evangheliei (1 Petru 1:12), este de fapt o slujbă de reconciliere (2 Corinteni 5:18) pentru lume.

Mulţi pastori în cărţile de conducere  au scris despre Domnul Isus, că a fost un lider desăvârşit. De aceea  l-au luat ca model de lider. În lucrarea Domnului Isus de pe pământ putem observa că a avut un timp de rugăciune „El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga”Luca 5.16. În rugăciunea Isus comunica cu Dumnezeu „În zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu..”Luca 6.12. Putem observa că Domnul Isus înălţa rugăciuni către Dumnezeu mai multe ore.  D. M. McIntyre a scris: „În Luca 5.16 se găseşte o afirmaţie generală care aruncă o lumină clară asupra practicii zilnice a Domnului. „Iar El se ducea în locuri pustii şi se ruga”. Acest lucru nu era ocazional căci există multe relatări asemănătoare. A fost un obicei al Domnului să se retragă pentru rugăciune departe de oamnei, într-un ţinut nelocuit, în putstiu. Este o surpriză pentru cititor faptul că Unul atît de înzestrat cu putere spirituală, găsea necesar să se cupleze la sursa de putere inifinită pentru a-Şi împrospăta spiritul. Pentru noi este uimitor că Prinţul vieţii, Cuvântul etern, Singurul născut din Tatăl a trebuit să se proştearnă cu sfială înaintea tronului lui Dumnezeu, implorând har pentru a fi ajutat la vreme de nevoie”[2]  

Importanţa rugăciunii în viaţa pastorului

În căutarea exemplului suprem al vieţii de rugăciune, liderul se va întoarce mereu spre viaţa Domnului Isus. Credinţa în raţiunea şi necesitatea rugăciunii se bazează mai puţin pe logică şi mai mult pe exemplul şi învăţătura Lui. Dacă rugăciunea ar putea lipsi din viaţa cuiva, aceasta ar fi cu siguranţă viaţa fără păcat a Fiului Omului. Dacă rugăciunea nu ar fi necesară şi nici rezonabilă, ne-am aştepta desigur ca ea să fi fost omisă din viaţa şi învăţătura Sa. Dimpotrivă, aceasta a fost o trăsătură dominantă a vieţii Lui şi un  element constant în învăţătura Lui. Rugăciunea a fost cea care a dat misiunii Sale claritate şi pătrundere. Ea a fost cea care I-a dat putere să împlinească voia lui Dumnezeu, cea atât de perfectă, dar atât de costisitoare. Rugăciunea a netezit calea pentru Schimbarea la Faţă de pe munte. Pentru Domnul Isus, rugăciunea nu  a fost adaos împovărător, ci o necesitate plăcută.[3]

Pentru cine s-a rugat Domnul Isus?

1. Isus s-a rugat pentru copii:  „Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei, şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”Matei 19. 13-14.

2. Isus s-a rugat pentru ucenicii Săi: „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că Sunt ai Tăi.” Ioan 17. 9

3. Isus s-a rugat pentru cei descurajaţi:  „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” 

4. Isus s-a rugat pentru cei ce L-au omorât „Tată iartă-i” Luca 23:34

5. Isus s-a rugat pentru biserică: „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor”Ioan 17.20

Cea mai simplă definiţie a rugăciunii este modalitatea prin care omul vorbeşte cu Dumnezeu. J. I. Packer spune că  „rugăciunea  este esenţa existenţei creştine şi implică emoţii, convingeri, valori, speranţe şi temeri, certitudini şi incertitudini, cunoaştere şi ignoranţă.”[4]  „Rugăciunea e cea mai simplă formă de vorbire pe care o poate încerca noul născut, şi totuşi atât de sublimă încât întrece în frumuseţe orice artă şi depăşeşte vocabularul uman”[5]. „Rugăciunea este o conversaţie, între tine şi Dumnezeu. Să te rogi nu înseamnă să te foloseşti de Dumnezeu. Mai degrabă, înseamnă să ne punem la dispoziţia Lui, astfel încât Dumnezeu să se poată folosi de noi.”[6]

Edward McKendree Bounds afirmă despre adevărata rugăciune că „cere o concentrare serioasă şi timp îndelungat, lucruri care nu plac cărnii şi sângelui.”[7] Făcând referire la timpul de rugăciune al liderului, Bounds este de părere că dacă pui puţin timp pentru rugăciune se „taie conducta izvorului bogat a lui Dumnezeu.”[8] Spurgeon crede că adevărata rugăciune „nu este zgomotul pe care-l fac buzele religioase, ci tăcerea unui suflet care stă la picioarele Domnului”[9]  

John Maxwel în timpul cât a păstorit Biserica Skyline din San Diego, numărul membrilor s-a triplat, membrii care s-au implicat in lucrarea lui Dumnezeu a crescut de la 112 la 1800 de persoane. El recunoaşte că „toate aceste lucuri nu s-ar fi întâmplat fără rugăciune şi fără puterea Duhului Sfânt.”[10] Deci eficienţa liderului îi direct proporţională cu timpul de rugăciune, prin care ceri lui Dumnezeu să-şi manifeste puterea prin Duhul Sfânt. Liderii trebuie să se roage pentru că „rugăciunea ne schimbă, apropiindu-ne mai mult de Dumnezeu, transformându-ne şi făcându-ne tot mai asemănători cu El”[11] Rugăciunea întâi mă schimbă pe mine apoi prin Duhul Sfânt schimbă vieţi, persoane, biserici, naţiuni. Spurgeon este de părere că nimic nu te poate ajuta atât de mult să  predici ca „faptul de a coborî proaspăt de pe muntele părtăşiei cu Dumnezeu pentru vorbi cu oamenii.”[12]

Ce palide par rugăciunile noastre pasive şi fără viaţă în comparţie cu eforturile şi luptele din rugăciunile Apostolului Pavel şi ale lui Epafra. „El.. totdeauna se luptă penru voi în rugăciunile sale” (Coloseni 4. 12. Aceasta a scris Pavel despre Epafra. Tot creştinilor din Colose el li s-a adresat astfel: „Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi” (2.1). Cuvântul pentru luptă este derivat al cuvântului „agonie”. Este folosit pentru un om care trudeşte în munca sa până la epuizare „ Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Col 1. 29), sau în cazul competiţiei în arenă pentru premiul dorit „ Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări...” (1Cor 9.25). Se referă la ostaşul care se luptă pentru viaţa lui „Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat...” (1Tim 6.12), sau la un om care luptă pentru a-şi scăpa prietenul din pericol  „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan 18.36). Luând în consideraţie toate acestea, este clar că adevărata rugăciune  este un exerciţiu spiritual intens, care cere o înaltă disciplină mintală şi o mare concentrare.

[13]  „În rugăciune trebuie să fim fără preget şi plini de râvnă, cu o energie care nu osteneşte, o persistenţă care nu poate fi refuzată şi un curaj care nu se lasă niciodată înfrânt!” [14]

În cartea De ce întârzie trezirea? Leonard Ravenhill este de părere că „sărăcia Bisericii, sărăcie care se vede în multe privinţe azi, e cea mai vădită aici, la locul rugăciunii. Avem mulţi organizatori, dar puţini agonizatori; mulţi jucători, puţini rugători, da puţini rugători, gladiatori în rugăciune. O mulţime de păstori, puţini luptători; multe temeri, puţine lacrimi; modă şi paradă prea mare, dar prea puţină râvnă în lucrare; mulţi sfătuitori, puţini ostenitori. Dacă greşim în privinţa aceasta, a rugăciunii, greşim în toate.”[15] El face o comparaţie între un lider si un afacerist, considerând că rugăciunea este la fel de importantă pentu un lider ca şi capitalul pentru un afacerist[16]

   Stăpânirea artei rugăciunii, ca a  oricărei alteia, cere timp şi măsura de timp pe care o alocăm va dovedi concepţia noastră despre importanţa ei. Întotdeauna ne găsim timp pentru ceea ce considerăm noi că este importanţa ei. Întotdeuana ne găsim timp pentru ceea ce considerăm noi că este important. Pentru cei mai  mulţi aglomerarea  activităţilor este un motiv pentru scurtarea timpului de rugăciune, dar pentru Martin Luther care era extrem de ocupat, activităţile în plus constituiau un argument irezistibil pentru mai mult timp acordat rugăciunii. Ascultaţi răspunsul său la o întrebare despre planurile pentru următoarea zi: „Muncă, muncă, din zori până târziu. Am aşa mult de lucru, încât voi petrece primele trei ore ale zilei în rugăciune”[17]

   Importanţa rugăciunii la predicatori

Rugăciunea este foarte importantă pentru predicatori, fiecare crestin este chemat la o viaţă de rugăciune, cu atât mai mult au nevoie cei care sunt slujitori.  Ray H. Hughes  este de părere că „studiul oferă materialul pentru predică, dar numai rugăciunea o sfinţeşte. Studiul înmagazinează în minte fapte şi idei, dar rugăciunea împuterniceşte gândurile predicatorului cu influenţă divină.”[18] Este o legătură foarte strânsă între studiu şi rugăciune. Sunt unii lideri care pun accent numai pe studiu, pe informaţie. Aceştia vorbesc frumos explică bine congregaţiei ce trebuie să facă. Dar cuvintele lor nu au o putere de infuenţă divină, care să îi facă pe ascultători să pună în practică. În cealatltă extremă se află cei care ignoră studiul şi pun accent pe rugăciune. Ei se confruntă cu problema de a spune aceleaşi cuvinte sau idei la fiecare întâlnire.  John Stott afirmă că „modul în care va arăta predica noastră depinde de cum ne rugăm înainte.”[19]

Spurgeon care este considerat unul dintre cei mai mari predicatori, el alocă foarte mult timp rugăciunii. El consideră că succesul unei predici depinde foarte de rugăciune. „Rugăciunea îţi pune la îndemână o pârghie pentru ridicarea învăţăturilor care au greutate. Oamenii se minunează cum au putut fi ridicate pietrele unor morminte străvechi; dar mai degrabă ar fi trebuit să ne întrebăm noi de unde  au căpătat unii oameni o cunoştinţă atât de minunată despre unele învăţături tainice: n-a fost oare rugăciunea maşinăria aceea puternică ce a făcut această minune? Privirea la Domnul preface de multe ori întunericul în lumină. Întrebând cu stăruinţă pe Dumnezeu, ajungi să ridici vălul şi să ţi se dea harul să priveşti lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”[20] Îi nevoie ca predicile noastre să se nască şi să se dezvolte în rugăciune sau că trebuie să ne rugăm pentru noi înşine  de câte ori urcăm treptele amvonului, ci şi trebuie să ne rugăm şi pentru cei cărora le predicăm.[21] Să ne amintim de Domnul  Isus. După ce petrecea ziua predicând şi învăţându-i pe oamnei, se retrăgea singur la o parte şi se ruga pentru cei cărora le vorbise; şi cu ce regularitate îi asigura apostolul Pavel pe prietenii lui, pe care-i instruia prin epistolele sale, că se şi roagă pentru ei, da, pentru ei toţi, şi încă fără încetare. Slujirea noastră este echilibrată dacă stăruim „necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului” (Fapte 6.4)

„Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnzeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi” (Rom 10.1). Acesta este înţelesul rugăciunii. Ea este expresia dorinţei inimii.Rugăciunea de mijlocire  este imposibilă fără dragoste.[22]

Ce să ceri în rugăciune:

 Bill Hybels în cartea sa despre conducere prezintă foarte bine rugăciunea unui lider.  El este de părere că un  lider trebuie să se roage ca următoarele caracteristici să-l însufleţească:

1. Optimismul lui David. Vedem pe David că a pornit împotriva uriaşului Goliat plin de încredere şi optimist. El s-a încrezut în puterea lui Dumnezeu în aşa fel încât Goliat nu la putut intimida,  nici un rege care căuta să-l omoare nu la putut prinde, şi nici duşmanii nu l-au putut învinge. David a postit şi s-a rugat  pentru fiul său cu acelaş optimist în 2Samuel 12.22 este prezentat motivul pentru care se ruga „ Cine ştie dacă nu se va îndura Domnul de mine, şi dacă nu va trăi copilul?” Optimiştii au aşteptări mari de la Dumnezeu şi atunci când trec prin încercări, necazuri sau greutăţi.

2. Capacitatea lui Ionatan  de a iubi. Ionatan îl putea considera  pe David ca o ameninţare la tron, dar el nu a sacrificat relaţia lui cu David pentru  a-şi proteja propriul viitor. Standardul după care va fi măsurate viaţa şi slujirea va fi cel al dragostei. Bill consideră că este mai preferabil să fi cunoscut un om al dragostei decât un slujitor al viziunii,  preferă să fie cunoscut un om al dragostei, decât al planurilor strategice.

3. Sfinţenia lui Iosif. În ciuda puterii care a deţinut-o, Iosif a rămas incoruptibil. Din ceea ce ne spune Scriptura, a evitat deturnarea fondurilor, scandalurilor politice şi seducţiile sexuale. El a rămas nepătat până la sfârşit.  El a considerat că de toate lucrurile va da socoteală înaintea Domnului. Cred că Iosif a fost conştiet de faptul că un lider trebuie să aibă un nivel de autoritată morală înaltă. Moralitatea provine dintr-o inimă care este în totalitate predată lui Isus Hristos şi o minte nepătată gânduri murdare.[23]   

Concluzie

Rugăciunea îi atât de importantă încât trebuie să se roage fiecare creştin. Cu cât mai mult îi mai necesar să se roage un lider care este în prima linie în războiul cu diavolul. Domnul Isus le-a spus ucenicilor. „Vegheaţi şi rugaţivă ca să cădeţi în ispită” (Matei 26.41). Acest verset să fie motto-ul liderilor.

---

[1] Dictionar ilustrat, theophilos 3x

[2] J.Oswald Sanders, Călcaţi pe urmele Mele, Logos, Cluj, 1993, p 116 

[3] J.Oswald Sanders, op. cit., p 115

[4] J. I. Packer şi Carolyn Nystrom, Rugăciune, de la datorie la încântare,  Noua Spernaţă, Timişoara, 2007, p 9

[5] Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea?,  teofiles 3x

[6] Cheri Fuller şi Ron Luce,  Când tinerii se roagă, Samuel, Mediaş, 2005,  apud Billy Graham

[7] Leona Frances Choy, Experienţe cu Duhul Sfânt, Cartea Creştină, Oradea, 2007, p 32

[8] Idem

[9] Charles Spurgeon, Sfaturi pentru predicatori, Stephanus, Bucureşti,  1998, p 44

[10] John Maxwel, Parteneri în rugăciune, Life, Oradea, 2000, p 4

[11] John Maxwel, op. cit., p 6

[12] Charles Spurgeon, op. cip., p 45

[13] J. Oswald Sanders, op. cit., p 117

[14] Leonard Ravenhill, op. cit. apud E. M. Bounds

[15] Idem

[16] Idem

[17] J. Oswald Sanders, op. cit. p 114, apud N.G. Dunning, Samuel Chadwick, London: Hodder &Stoughton, 1934, p 19

[18] Ray H. Hughes Predicarea penticostală, Metanoia, Oradea, 2004, p 70

[19] John Stott, Puterea predicării, Logos, Cluj, 2004, p 231

[20] Charles H. Spurgeon, op. cit., p 45

[21] John Stott, Portretul predicatorului,  Logos, Cluj,  1999, p 106

[22] John Stott, Portretul Predicatorului, Logos, Cluj, 1999,  p 106

[23] Bill Hybles, Curajul de a conduce, Noua Speranţă, Timişoara, 2004, p 203-207 


Aboneaza-te la acest blog pentu a primi resurse noi