Cina Domnului a ocupat un loc central în închinarea comunităţii creştine. Lucrul acesta este evident încă din mărturiile Noului Testament cu privire la închinarea Bisericii primare(Fapte 20:7; 1Cor 11:23-29). Astfel, adunarea Bisericii cu regularitate, în prima zi a săptămânii, încă de la prima generaţie a fost influenţată decisiv de înţelegerea semnificaţiilor Cinei Domnului.[1] Ucenicii evrei nu puteau face abstracţie de semnificaţiile pe care le acordau ei meselor tradiţionale.[2] Aşa se explică faptul că ei au perceput în chip foarte natural semnificaţiile Cinei instituite de Domnul.[3] Hartmut Gese respinge opinia unora care susţin că Cina Domnului, ca masă sacramentală, are o origine elenistică, şi nu a avut un astfel de caracter sacramental în Biserica primară din Ierusalim.[4] Dennis R. Lintsay spunea că înţelegerea Cinei Domnului nu trebue căutată în tradiţia mesei Pascale, ci în tradiţia meselor sacrificiale ale jertfelor de mânacre sau chiar în conceptul mai larg al meselor cultice iudaice.[5] S-ar părea că Adolf Schlatter face cea mai corectă evaluare a teologiei sacramentale a lui Pavel când spune: “ Pavel poate exprima cuvintele lui Isus, nu cu jumătate de măsură ci complet, fără să menţioneze deloc sacramentele. Dar când acestea vin în discuţie, el le leagă de toate bogăţiile harului lui Hristos, deoarece el vede în ele voia lui Isus, exprimată nu doar parţial, ci total şi efectiv.”[6] În această lucrare îmi propun să descoperim comportamentul nedemn al corintenilor la celebrarea Cinei Domnului.
Comportamentul greşit la celebrarea Cinei Domnului (11.17-22)
În vv.17-22, din capitolul 11, Apostolul Pavel se plânge de nişte abuzuri comise de credincioşii din Corint în legătură cu Cina Domnului. Se pare că în Corint, credincioşii aveau obiceiul de a lua o masă mai mare în comun, pe parcursul căreia sărbătoreau şi noul legământ. Dar din cauza comportamentului greşit al unor credincioşi la această masă, devenea imposibilă participarea la Cina Domnului - adică trebuie să înţelegem prin aceste cuvinte că devenea imposibilă păstrarea semnificaţiei practicării acestei Cine a Domnului.[7]
Modul în care începe versetul 17 „Vă dau aceste învăţături” determină o aşteptare a ceea ce Pavel doreşte să-I înveţe pe cititori. Aici apare, însă, o problemă exegetică legată de pronumele τουτο. Părerile sunt împărţite, dacă el se referă la ceea ce Pavel a învăţat până acum, sau la ceea ce urmează să înveţe. Unii teologi spun că pronumele cuprinde învăţăturile până la acest verset, apostolul neputând să-i laude din caza vestimentaţiei femeilor în Biserică. Este posibil ca Pavel chiar să fi întenţionat o opoziţie cu versetul 2 „vă laud că în toate privinţele ... că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat” Adică , în privinţa unor aspecte exterioare ale închinării publice, putea să-I laude, chiar dacă mai avea să le recomande ceva (lucrurile cuprinse între versetul 3 şi 16).
Aspectele pe care el le corectează în prima parte a capitolului par a nu fi atât de grave ca cele din a doua parte, despre care el spune că alterează complet adunarea lor laolaltă.[8] În versetul 22, apostolul le reaminteşte că acestea erau lucrurile în privinţa cărora nu găsea nimic demn de laudă. Aşadar, acest touto se referă la ceea ce urmează. Pavel îşi continuă discursul spunând: Până acum v-am dat învăţături cu toate că găsesc motive să vă laud în acele privinţe. Dar (opoziţia exprimată prin de) de aici înainte vă voi da învăţături cu privire la care nu găsesc nici un motiv să vă laud, deoarece problemele pe care le voi discuta alterează grav calitatea voastră de trup al lui Hristos.[9]
Apostolul Pavel în versetul 18 enunţă ce anume le făcea corintenilor mai mult rău decât bine atunci când se adunau. El vorbeşte despre dezbinări scismata, termen întâlnit şi în 1:10-12 cu privire la disensiunile dintre partidele corintene. Pavel spune că aceste dezbinări scismata sunt declanşate atunci când ei vin la adunare, deci sunt probleme cauzate de venirea lor la adunare, nu de ataşamentul manifestat faţă de lucrători diferiţi. [10] Şi în capitolul 11 Apostolul Pavel contează pe informaţiile primite, dar, având în vedere că ele puteau veni doar de la una din categoriile implicate (probabil cei mai săraci), el este mai precaut spunând „în parte cred”[11]
Ce este surprinzător în versetul 19 este faptul că, după ce în 1:10-17 a condamnat aspru diviziunile din biserică, Apostolul Pavel spune că acestea sunt absolut normale, afirmând că „trebuie să fie partide între voi” atribuindu-le şi un scop pozitiv, acela de a-i face cunoscuţi pe cei găsiţi buni. Care este explicaţia acestei aparente autocontradicţii de gândire?
Gerge Ricker insistă că dezbinări scisomata desemnează rupturile din cadrul bisericii, iar partidele airesis le desemnează pe cele care se separă de biserică, cu implicaţii doctrinare mult mai periculoase. În acest caz, conceptul de partidă este mai grav pentru că afectează fundamentul doctrinar al bisericii, cei care le propagă încercând să dea naştere unei alte societăţi pe lângă cea constituită de Biserică. Deci conceptul de partidă îl exclude automat pe cel de biserică, popor, societate sau stat[12].
Krimmer afirmă că „Dumnezeu îngăduie lucrarea celui rău, însă ea trebuie să slujească spre binele celor care sunt ai Săi; puterile distrugătoare sunt reprogramate, trebuie să devină o binecuvântare pentru ei şi să slujească pentru zidirea lor.”[13]
Din versetul 20 Apostolul îi mustră „Când vă adunaţi dar, în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului. O traducere mai exactă a acestui verset este: când vă adunaţi laolaltă, ceea ce mâncaţi voi nu este Cina Domnului. Cu alte cuvinte, chiar dacă se adunau cu acest scop, ceea ce făceau ei nu era Cina Domnului. Apostolul Pavel intenţionează să le spună că dacă vin la adunare aşa cum veneau ei este imposibil să sărbătorească Cina Domnului.[14] Sau Pavel le reproşează creştinilor din Corint că nu se adunau special pentru a lua Cina Domnului, ci o făceau parte din masa comună a Bisericii.
Astfel, apar întrebări precum: 1) Luau ei Cina Domnului, dar ceea ce făceau ei era nedemn de o Cină a Domnului? 2) Veneau la adunare doar cu intenţia de lua Cina Domnului, dar dezordinea şi abuzurile făceau imposibil acest lucru? 3) Veneau la Biserică doar pentru a lua o masă obişnuită, fără a intenţiona măcar să ia Cina Domnului împreună? 4) Dacă, totuşi, luau Cina dar îi anulau semnificaţia spirituală, cum anume se face că o problemă de natură socială poate desacraliza un act de cult?[15]
O altă întrebare care se pune acum este: Ce anume înţelegea Pavel prin sintagma Cina Domnului? Este posibil ca apostolulul să facă o paralelă cu mesele de la templele păgâne luate în cinstea zeităţilor lor sau s-ar putea referi la cea din urmă Cină pe care a luat-o Domnul cu ucenicii. Adejectivul κυριακον, care determină substantivul δειπνον (masă, cină, ospăţ) înseamnă care aparţine Domnului sau totul se face în amintirea
Domnului, iar noi îi suntem oaspeţi.[16] Opinia care pare a rezolva probleme este cea a lui G.R. Berry şi anume că ceea ce făcea ca Cina să fie a Domnului era faptul că era serbată în cinstea Lui.[17]
Domnului, iar noi îi suntem oaspeţi.[16] Opinia care pare a rezolva probleme este cea a lui G.R. Berry şi anume că ceea ce făcea ca Cina să fie a Domnului era faptul că era serbată în cinstea Lui.[17]
Din versetul 21 este descris practic problema cu privire la Cina Domnului “Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând iar altul este beat.”
În cercetarea acestui verset exegeţii au fost descoperit mai multe aspecte, ale problemei dintre creştinii din Corint, cu privire la Cina Domnului.
1) Unii exegeţi au pus accentul pe cuvântul fiecare (εκαστος), spunând că problema corintenilor era individualismul. Fiecare mânca propria lui cină, dar atunci nu se mai putea vorbi de Cina Domnului, chiar dacă o făceau nu pentru a-şi potoli foamea, ci pentru beneficiul spiritual al unui act de cult.[18]
2) S-a mai sugerat faptul că problema ar reieşi din verbul προλαμαμβανο, care aici se traduce prin a lua înaintea cuiva. Având în vedere şi recomandarea din versetul 33 unde este folosit verbul a aştepta (εκδεχομαι), s-ar părea că unii dintre corinteni, cel mai probabil bogaţii, mâncau pe săturate ce îşi aduceau, înainte ca să vină sclavii şi săracii.[19]
3) Este posibil ca accentul să fie pus şi pe propriu (ιδιον). Asta înseamnă că fiecare îşi lua cina lui însuşi, iar cei mai înstăriţi mâncau în faţa celor mai lipsiţi, care nu aveau cât aceştia.[20] Putem observa că interesul primar al lui Pavel nu este acela de a combate păcatul beţiei, ci de a trata această problemă care constă în faptul că membrii bisericii se situau la două extreme opuse: unii beţi, alţii flămânzi.[21]
Pavel pune întrebări retorice “Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi biserica lui Dumnezeu, şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud.”v 22. Prima întrebare este adreasată mai cu seamă bogaţilor, deoarece ei erau cei care nu puteau răspunde negativ la ea. Ei erau cei care posedau domenii şi case suficient de spaţioase în care să se ospăteze. Faptul că aveau case este pus în contrast cu cei care “n-au nimic”. Problema acestui comportament este descrisă de cea de a doua întrebare. Trebuie, însă, stabilit cum anume dispreţuia ei Biserica lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că Biserica este identificată cu cei săraci, ci cu poporul lui Dumnezeu. Prin atitudinea lor, ei dispreţuia Biserica lui Dumnezeu deoarece devia de la scopul Cinei Domnului. Ea nu trebuia sărbătorită pentru ca cineva să se îmbuibe, ci pentru a comemora moartea şi învierea Domnului Isus, după cum Pavel spune în a doua parte a versetului 24 „faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea .” De aceea, putem spune că interesul lui Pavel nu este acela de reglementa diferenţele sociale dintre ei, chiar dacă în epistola către Filimon el ataca indirect sistemul sclavagist, aici, însă, apostolul are în vedere în primul rând problema unităţii care trebuia să-i caracterizeze în contextul Cinei Domnului.[22]
Abuzul de care se făceau vinovaţi cei din Corint crea diviziuni sociale în rândurile celor ce erau ai lui Dumnezeu. Bogaţii, prin lucrurile pe care şi le permiteau, prin bogăţia de alimente pe care o aduceau cu ei, îi făceau pe credincioşii mai săraci să se simtă inferiori, care cu greu aduceau ceva la o asemenea masă. Ori, aşa ceva contravenea clar spiritului lui Hristos.[23]
Concluzie
Biserica din Corint a fost o congregaţie cu probleme. Pe lângă faptul că erau partide în Biserică, creştinii care mergeau la biserică se îndepărtau de Dumnezeu. În această biserică erau credincioşi bogaţi, care dispreţuiau pe cei săraci. Ei nu erau maturi spiritual aceasta se vede la sărbătorirea Cinei Domnului, când se îmbătau. Creştinii bogaţii făceau discriminărei şi au uitat semnificaţia adevărată a Cinei Domnului. Aceste probleme Apostolul Pavel vrea să rezolve prin scrierea Epistolei.
[1] A.M. Hunter, Interpreting Paul Gospel, 1954, p105
[2] G.H.Dalman, Jesus-Jeshua, E.T., 1929, pag.106
[3] J.Jeremias, The Euharistic Words Of Jesus, E.T.,1996, pag.41
[4] Hartmut Gese, The Origine Of The Lord Supper, ESSAYS on Biblical Teology, Mineapolis, Fortress,1981,pag.120
[5] Dennis R.Lindsay, Todah and Euharist: The Celebration of the Lord Supper as Thank Offering in the early church, Restoration Quartely, vol 39, 1997, Abilene, pag. 86
[6] Adolf Schlater, Die Brife on Die Tesalonicher, Philipper, Timotheus und Tithus, 1950, pag.262
[7] David Gooding, Întâia Epistolă către Corinteni, Şcoala Biblică A.M.C. “Golgota”, Tălmaciu, p 216
[8] Erich Stange, Epistola 1 şi 2 Corinteni, Lumina Lumii, Paris, 1992, pag. 113.
[9] George Ricker Berry, The Interliniar Greek-English, Zondervan Publishing House, Michigan, 1976, p.155.
[10] H.D.M. Spence, The Pulpit Comentary, McDonald Publishing Company McLean, Virginia, pp. 342-347.
[12] George Ricker Berry, op. cit., p. 455.
[13] Heiko Krimmer, op. cit., p 249
[14] Donald C. Stamps, Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Ed. L.P.I., Bucureşti, 1996, p. 1655
[15] Dennis. L. Lindsay, Todah and Euharist: The Celebration of the Lord Supper as Thank Offering in the early church, Restoration Quartely, vol 39, 1997, Abilene,, p. 86-87
[16] Erich Stange, op. cit., p. 113
[17] G.R. Berry, op. cit., p. 445
[18] Albert Barnes, Notes on the New Testament, Kregel Publications, Michigan, 1970, p. 757
[19] G.R. Berry, op. cit., p. 455
[20] Teofilact al Bulgariei, Tîlcuirea Epistolei întâi către Corinteni şi a doua către Corinteni, Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005, p160
[21] H.D.M. Spence, op. cit., p. 368
[22] ***Dicţionar bibilic, Stephanus, Bucureşti, 1995, p. 260
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu