Istoricul Antiohiei
Antiohia era capitala provinciei romane Siria, în prezent Antakya, în SE Turciei, la vreo 500 de km N de Ierusalim, la 35 km de Marea Mediterană, în Nordul Feniciei.[1] Antiohia a fost întemeiată în cca. 300 î.Cr. de către Seleucus I Nicator care i-a dat numele tatălui său Antioh, după victoria sa asupra lui Antigonus, la Issus (310 î.Cr.)[2]. A fost cea mai faimoasă dintre cele 16 Antiohii întemeiate de Seleucus. Construită la poalele Muntelui Silpius, pe malul sudic al râului Orontes, se mândrea cu un port maritim înfloritor, Seleucia Pieria. La sud de el se afla, muntele Casios iar la Vest masivul muntos Amanaus.[3]
Caracterul topografic al Antiohiei face oraşul o regiune naturală ideală pentru dezvoltarea unui centru al Imperiului. Oaza din Damasc, ca parte integrantă a geografiei regionale adaugă în mod considerabil la frumusetea naturală a Antiohiei.[4] Deşi populaţia din Antiohia a fost întotdeauna amestecată, Josephus scrie că Seleucizii i-au încurajat pe evrei să emigreze acolo în număr mare şi le-a dat drepturi depline de cetăţenie.[5] Hoffmeier subliniază faptul că iudeii erau numeroşi în Antiohia datorită pivilegilor acordate de regii Siriei, iudeii aveau aceleaşi dreptui ca şi grecii.[6]
Antiohia a căzut în mâinile lui Pompei în anul 64 î.Cr. şi el a făcut-o cetate liberă. A devenit capitala provinciei romane Siria şi a fost al treilea oraş ca mărime din Imperiul Roman. Seleucizii şi romanii au ridicat temple măreţe şi alte clădiri.
În anul 538 d.Hr., Chosroes, regele Persiei, o cucereşte şi o distruge, dar Împăratul Roman Justinian o reconstruieşte. În anul 635 d.Hr. trece sub stăpânirea musulmanilor; în 1084 cade în mâinile turcilor. Între anii 198 şi 1269 este sediul unei împărăţii creştine fondate de crucaţi; după acest interval de timp va rămâne sub dominaţie musulmană.[7]
Arheologia Antiohiei
Astăzi nu a mai rămas mult din vechiul oraş Antiohia. Ceea ce se mai poate vedea pe lângă zidurile masive ale oraşului sunt mai multe apeducte şi diferite peşteri, cea mai providenţială este peştera Sfântul Petru, care azi poartă numele de Biserica Sf Petru. Arheologii presupun că a fi un loc de întâlnire a unei comunitati creştine timpurii.[8] Cea mai mare parte a oraşului roman este înmormântat adânc sub sedimente de la râul Orontes.
Între 1932 şi 1939, săpăturile arheologice din Antiohia au fost efectuate sub îndrumarea Comitetului pentru excavare din Antiohia care a fost formată din reprezentanţi de la Muzeul Luvru, Muzeul de Artă Baltimore, Worcester Muzeul de Arta, Universitatea Princeton, iar mai târziu (1936), de asemenea, Fogg Art Museum de la Universitatea Harvard şi afiliate acesteia Dumbarton Oaks.[9]Echipa de arheologi nu a reuşit să găsească clădiri importante au sperat să descopere, inclusiv Marea lui Constantin, Biserica Octagonal sau Palatul Imperial. Cu toate acestea, o realizare mare al expediţiei a fost descoperirea de înaltă calitate de mozaicuri romane de la vile şi băi din Antiohia, Daphne şi Seleucia
Printre cele mai importante descoperirile arheologice a fost Grota Sf. Petru. Ea este una dintre cele 24 de biserici descoperite în Antiohia. Potrivit traditiei, această peşteră a fost utilizată pentru reuniuni secrete de creştini pentru evitarea persecuţie. Traditia spune ca Petru a predicat şi a predat aici între anii 47-54 d.Hr.[11]
Antiohia în primul secol creştin
În timpul apostolilor, Antiohia număra mai bine de 500 000 de locuitori; era numită Antiohia admirabilă, Regina Orientului, a treia capitală a Imperiului Roman[12]
Încă de pe vremea Seleucizilor locuitorii au dobândit o reputaţie pentru violenţă, insolenţă şi instabilitate, care s-a manifestat într-o serie de revolte împotriva stăpânirii romane. Cu toate acestea, Antiohia a fost renumită pentru cultura sa, fiind lăudată în această privinţă de însuşi Cicero[13] . În apropierea cetăţii erau renumitele dumbrăvi ale Daphnei şi un sanctuar dedicat lui Apolo, unde erau celebrate ritualuri orgiastice în numele religiei. În ciuda standardului moral scăzut, viaţa din Antiohia la începutul erei creştine era complexă şi variată.
Nici un alt oraş, afară de Ierusalim, nu este atât de strâns legat de începuturile creştinismului. Nicolae, unul dintre cei şapte „diaconi" din Faptele Apostolilor 6:5, era din Antiohia, şi era un păgân convertit la iudaism. În timpul persecuţiei care a urmat după moartea lui Ştefan, unii dintre ucenici s-au îndreptat spre nord, până la Antiohia (Faptele Apostolilor 11:19) şi au predicat la evrei. Cei care au sosit mai târziu au predicat creştinismul şi grecilor, iar când au avut loc numeroase convertiri, biserica din Ierusalim l-a trimis pe Barnaba la Antiohia. După ce a evaluat situaţia, s-a dus la Tars şi l-a adus cu sine pe Saul şi amândoi i-au învăţat pe credincioşii din Antiohia timp de un an. Ucenicii au fost numiţi pentru prima dată „creştini" în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26).
În toată epoca romană, Biserica din acest oraş a continuat să crească numeric. Firea energică a creştinilor din Antiohia a fost dovedită prin felul în care au trimis ajutoare la biserica mamă din Ierusalim atunci când a venit o foamete (Faptele Apostolilor 11:27-30). A fost potrivit ca cetatea în care a fost întemeiată prima biserică creştină alcătuită din ne-evrei, şi unde creştinii au primit acest nume, poate în batjocură, să devină locul de naştere al misiunilor creştine pentru străinătate (Faptele Apostolilor 13:1-3). Pavel şi Barnaba au plecat din portul maritim al Antiohiei şi au navigat spre Cipru. Această primă călătorie în Asia Mică s-a încheiat atunci când Pavel şi Barbaria s-au întors la Antiohia şi au prezentat un raport bisericii întrunite.
Unii dintre refugiaţii din vremea persecuţiei prilejuită de moartea lui Ştefan au luat iniţiativa de a predica în Antiohia în egală măsură la evrei şi ne-evrei (Faptele Apostolilor 11:20). Problema ne-evreilor a ajuns în centrul atenţiei când nişte evrei au vizitat Antiohia şi au proclamat necesitatea circumciziei pentru ne-evrei, ca o condiţie preliminară pentru a deveni creştini. Întrucât s-a împotrivit acestui principiu, biserica din Antiohia a trimis o delegaţie condusă de Pavel şi Barnaba la Ierusalim, ca să dezbată problema (Faptele Apostolilor 15:1-2).
Iacov a prezidat adunarea şi s-a discutat pe larg dacă circumcizia era sau nu obligatorie pentru creştinii ne-evrei. Petru întâmpinase deja dificultăţi cu privire la relaţia dintre evrei şi ne-evrei la alte nivele decât cel comercial (Faptele Apostolilor 10:28). Deşi se părea că el priveşte favorabil asemenea contacte, el a fost criticat de către biserica din Ierusalim pentru că a mâncat cu cei necircumcişi (Faptele Apostolilor 11:3; cf. Galateni 2:12). Acum el a recunoscut că după Rusalii, Dumnezeu nu a făcut diferenţă între evrei şi ne-evrei.
După ce Pavel a arătat binecuvântârile pe care le-au primit ne-evreii, Iacov şi-a exprimat părerea că singurele lucruri care trebuie cerute convertiţilor ne-evrei sunt abstinenţa de la a mânca sânge, de la lucrurile sugrumate, de la idolatrie şi de la imoralitate. Aceste prevederi au fost scrise într-o scrisoare apostolică pentru biserica din Antiohia şi din provincia sa. Pavel s-a întors la Antiohia ca apostolul recunoscut pentru cei necircumcişi (Faptele Apostolilor 15:22-26).
Avem motive puternice să credem că Epistola către galateni a fost scrisă în ajunul acestui Conciliu de la Ierusalim, probabil din Antiohia. Se pare că Conciliul a rezolvat în principiu problemele pentru care Pavel a trebuit să se lupte cu galatenii.
Pavel a început şi a încheiat a doua sa călătorie misionară la Antiohia. Această cetate importantă a fost punctul de plecare în cea de-a treia călătorie misionară. Zelul evanghelistic a conferit Antiohiei o poziţie importantă în istoria ulterioară a bisericii. Descoperirile arheologice din Antiohia au scos la lumină ruinele a peste douăzeci de biserici datând din secolul al 4-lea d.Cr.
In aceasta cetate a Antiohiei s-au nascut multi oameni de seama, cel mai cunoscut şi mai influent este Ioan Gura de Aur. Nascut în 347, a trait numai saizeci de ani, până în anul 407. A provenit dintr-o familie ilustră: tatăl său, Secundus, era comandantul armatelor bizantine din Orient, magister militum Orientis.[14]
Concluzie
Antiohia a fost un oraş întemeiat în timpul lui Seleucus I Nicator, a fost capitala Siriei, iar azi poartă numele de Antakya situat în Turcia. A ajuns un oraş înfloritor, fiind considerat al treilea oraş din Imperiul Roman.
În primul secol creştin Antiohia a avut rol foarte important în răspândirea creştinismului, el a fost centrul creştinismului şi din Antiohia au fost trimişi primii misionari. Antiohia reprezintă un oraş cheie în epoca creştină.
Pentru a primi recenzii din cartile lui Carl Henry aboneaza-te prin email in partea stanga sus
[1] Dictionar al Noului Testament, ed.Ioan Mircea, Antiohia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşi, 1995, p.35
[2] Dictionar Ilustrat Antiohia, Theophilos
[3] Dicţionar Biblic vol 1., edit Rene Pache, Antiohia , Stephanus, Bucureşti, 1995, p. 54
[4] www.mapsofworld.com, Antioch Syria
[5] Josephus Flavius, Antichităţi iudaice, Hassefer, Bucureşti, 1998, p.119
[6] James K. Hoffmeier, Arheologia Bibliei, Casa Cărţii, Oradea, 2009, p. 126
[7] Dictionar Biblic vol. 1., op. cit. p 55
[12] Dictionar Biblic vol. 1, Ibidem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu